Dr. Madalina Dobre Uncategorized De ce să alegi medicina dentară?

De ce să alegi medicina dentară?

Așa cum am mai zis, eu am ales medicina dentară abia în clasa a 12a, ghidată de pasiunea pentru biologie. De mică, îmi imaginam că o să am o profesie care să necesite uniformă, doar că până în clasa a8a, uniforma era una militară (asta pentru că tatăl meu a fost militar și îmi plăcea enorm casca lui), nicidecum cea de medic. Acum după 4 ani de la terminarea facultății, pot să zic că instinctul meu a fost unul bun. 

woman getting a dental treatment P6M4ZTE

Primesc foarte des întrebarea: de ce ai ales să te faci dentist?

Motivele mele nu sunt poate cele mai comune: 

– îmi plăcea cum sună Doctor Dobre și eram convinsă că așa îi fac pe părinții mei mândri;

– voiam o ramură a medicinei, dar totuși după ce termin facultatea să pot să profesez și să încep să câștig bani;

– să îi pun bunicului dinți (din păcate, nu am făcut asta). 

dental problems 5AFJ89J

Motive ( cele pe care le gasesti pe net si care sunt doar partial adevarate):

1. Le oferi pacienților un zâmbet frumos și sănătos 

Da așa este, satisfacția aceasta nu ți-o poate lua nimeni, dar până la a le oferi un zâmbet frumos este cale lungă. Uneori ( a se citi des),  pacienții nu sunt deloc ușor de mulțumit, iar tu nu le poți oferi mereu zâmbetul de Hollywood pe care și-l doresc, pentru că pur și simplu nu se poate. Daaar, atunci când pacientul îți mulțumește pentru ce ai făcut pentru el , priceless. 

2. Ești independent

Ești independent doar dacă ai cabinetul tău, dacă lucrezi într-o clinică atunci independența nu prea este independență. Programul nu ți-l faci tu, ti-l impune clinica, dar poți jongla. Iar dacă ții și la pacienții tăi, atunci uneori și pacienții îți fac programul. 

a dentist with dental assistant in modern dental s 6ME25YU

3. Ai o viață flexibilă

Exact ca la punctul 2. Vacanțele de obicei le planifici atunci când știi că nu ai foarte multă treabă,adică ianuarie-februarie și august. Deci, cam atunci când este perioada concediilor celorlați.

4. Câștigi destul de bine

Nu te aștepta ca un medic dentist începător să câștige mii de euro, poate nici sute. Primul meu salariu ca și medic stomatolog a fost de 150 lei. Într-adevăr, acum după 4 ani acele mii de euro încep să devină realitate. Există multe alte job-uri care oferă aceiași recompensă financiară și cu mai puține responsabilități și ore lucrate. 

Există și un cerc vicios, ca să începi să câștigi mai mulți bani trebuie să mergi la cursuri care din păcate costă foarte mult, dar nu te poți duce pentru că nu ai bani. 

5. Poți avea mai multe specializări 

Asta este complet adevărat. Stomatologia este destul de ofertantă, poți să faci și implantologie și endodontie și și și. Depinde cât de bine le faci, nu poți fi cel mai bun la toate. 

dental consultation at clinic HBQVU4C

6. Ești văzut bine în societate

Ca toți ceilalți medici, suntem văzuți bine în societate. Asta mi se pare oarecum subiectiv, dar din experiența mea, oamenii când află că sunt medic stomatolog au o atitudine pozitivă, mai puțin cei care spun “ AH..urăsc dentiștii”, după care urmează o avalanșă de întrebări legate de dinții lor sau a apropiaților. 

7. Relația pe care o dezvolți cu pacienții

Dacă ești o persoană comunicativă, atunci meseria asta îți poate aduce și mai multe satisfacții. Dezvolți o relație foarte frumoasă cu pacienții tăi. Am pacienți care mi-au devenit prieteni, pacienți care m-au urmat pe la toate cabinetele cu care am colaborat, pe care i-am văzut în diferite stadii ale vieții și cărora le-am aflat povestea de viață. 

8. Îți place să ajuți oamenii

Un tratament de canal îi poate ajuta să scape de durere, un implant/o proteză îi poate ajuta să mănânce felul preferat de mâncare, iar o vorbă bună îi poate ajuta să treacă mai ușor peste o situație. 

O pacientă dragă mie, și-a făcut programare doar ca să stea de vorba cu mine, deci sunt și puțin psiholog. 

Dr.Madalina Dobre pics website 1

Stomatologia oferă multe oportunități, provocări, dar și recompense.

Facultatea de stomatologie nu te pregătește decât pe jumătate. Pe cealaltă jumătate o înveți în fiecare zi după aceea. De aceea, contează ce faci și cu timpul liber.

 

dental examination MGAUBW6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *