Dr. Madalina Dobre Despre Mine

Despre Mine

Despre Mine

Hei!

Bine ai venit pe blogul meu.

Sunt medic stomatolog sau medic dentist sau mai simplu sunt dr. Mădălina și o să am grijă de dinții tăi. 

Nu am fost pasionată de mică de stomatologie, de fapt, am decis să dau admiterea la Facultatea de Medicină Dentară în clasa a 12a. 

A fost o decizie spontană pe care am luat-o pentru că nu mă vedeam făcând nimic, iar acum nu mă văd făcând nimic altceva. Aș putea spune că a decis soarta pentru mine, pentru că sunt născută pe 9 Februarie, atunci când este Ziua Mondială A Stomatologului, eveniment marcat în ziua Sfintei Apollonia, patroana suferinzilor de durere de dinți. 

Primul an de facultate a fost unul plin de dezamăgiri, pentru că majoritatea colegilor mei erau mult mai bine pregătiți din punct de vedere teoretic, dar cred că asta m-a ambiționat foarte tare și am decis că îmi doresc să fiu mai bună, mai bine pregătită din punct de vedere practic, astfel că, după ce am avut o bază teoretică, în anul 3 de facultate, m-am angajat că asistentă într-un cabinet stomatologic. 

Jonglam între cursuri, laboratoare, examene sau lucrări și ture la cabinet. Verile le dedicam aproape în exclusivitate cabinetului, când puteam lucra până la 12 ore pe zi. Curând, medicii de acolo, mi-au acordat încrederea de a face una dintre cele mai uzuale manopere: detartrajul. “Cobaiul” a fost sora mea, bineînțeles că unul dintre medici m-a asistat îndeaproape și mi-a dat ok-ul. Atunci a fost unul dintre momentele în care mi-am dat seama că asta e ceea ce vreau să fac pentru toată viața.

Ideea acestui blog a venit din dorința de a împărtăși din întâmplările din cabinet și de a oferi informații utile pentru o dantură sănătoasă. Îmi doresc că pacienții să afle și ce se întâmplă de partea cealaltă a baricadei. 

Nu o să scriu despre cum să îți tratezi singur afecțiunile acasă cu tincturi sau alte leacuri băbești sau cum să eviți controalele periodice la medicul stomatolog, dar o să dau sfaturi de cum să eviți afecțiunile dentare, iar controlul să fie o bucurie.

O să povestesc ce cazuri am și ce experiențe cu pacienții am, ca fiecare să tragă câte o învățătură. Alege să te informezi de la un medic pasionat, care dacă nu știe atunci răspunsul, îl caută. Iar dacă prin acest blog ajut și colegi mai tineri, aflați încă în facultate sau la început de drum, atunci misiunea lui este îndeplinită. 

Mă poți căuta pe Facebook, Instagram sau Mail. Îți voi răspunde cât de repede pot și când mă lasă piticul din dotare.

dr madalina dobre fara frica la dentist bucuresti 5

01. Pentru tratamentul obturatiilor folosesc laserul dentar.

Laserul dentar este un tratament de ultimă generație.

Fascicolul Laser (de lumină și apă) curăță precis doar zona afectată de carie iar apoi se poate opta pentru o plombă din material bio-compatibil non-toxic.

02. Stomatologie Holistică

Pacienții tratați de mine, beneficiază de atenție și sfaturi din partea mea sau a colegilor mei, de recomandări (și scrise!) legate de îmbunătățirea stilului de viață și corectarea obiceiurilor dăunătoare.

03. Folosirea materialelor non-toxice

Toate materialele pe care le folosesc în cadrul lucrărilor dentare sunt de cea mai înalta calitate și non-dăunătoare organismului.

Fără durere

Prin comunicare, vom găsi împreună o soluție pentru că tu să nu ai un minim discomfort!

Stomatologie holistică

Incluse în tratament sunt și indicații scrise referitoare la cum să ai grijă de dinții ta, în funcție de tipul de problemă pe care îl ai.

Fără Freză

Cu ajutorul laserului dentar, caria este curata rapid, sigur si eficient, tratamentul beneficiind de avantajele laserului:
Nervul dintelui nu este sensibilizat, pacientul fiind scutit de durere si de anestezie
Fara stres mecanic asupra dintelui, caci laserul ajunge doar acolo unde este necesar si nu exista riscul de a provoca microfisuri in smalt
Bacteriile sunt eliminate complet si nu exista riscul de recidiva de carie.

0
Ore de Curs
0
Pacienți Fericiți
0
De Ore de învățat
0
Ani de Experiență

Fără Frică la Dentist

Folosind exclusiv materiale de ultimă generație, comunicând în permanență cu pacienții și având mereu grijă să le explic pe îndelete ce urmează să fac, reușesc să îmi ajut pacienții să își depășească frica.

Fara Frica La Dentist

Te pot ajuta sa scapi de frica

fara frica la dentist dr madalina dobre bucuresti

Folosec Materiale de Inalta Calitate Non-toxice pentru Organism

Scapa de Frica de Dentist

dr madalina dobre fara frica la dentist bucuresti 2

Stomatologie Holistica

Tratez oameni, nu doar dinți.

dr madalina dobre fara frica la dentist bucuresti 8

“Soțul meu are fobie de ace și mare mi-a fost uimirea, când a solicitat în nenumărate rânduri să sun să îi fac o programare, doar dacă este Doctor Mădălina Dobre la cabinet.”

Ana Maria EftimiePacient

“I own a small handmade shop and I needed some help how to deal with taxes and accounting as I am rather a designer, not finance expert.”

Kate DoeFounder & CEO

“ just needed a fresh view on my online store. Advisor.Co experts have made a detailed analysis about my business and now I have two shops!”

Bart DoeFounder & CEO
dr madalina dobre fara frica la dentist bucuresti 14